În Republica Moldova celebrarea Paştelui Blajinilor a luat dimensiunea unei sărbători naţionale şi din cauza moştenirii sovietice. Este cunoscut faptul că regimul comunist a prigonit Biserica, iar în anii 1950-80 au fost închise lăcaşele de cult parohiale în majoritatea localităţilor basarabene. Erau descurajate sărbătorile creştine, inclusiv Paştele, sărbătoarea centrală, dar cu toate acestea, s-a găsit o modalitate ingenioasă de a transgresa spaţiul statului ateu, refăcându-se parţial ritualurile creştine în cadrul comemorării defuncţilor de blajini, deoarece aşa cum se ştie: „Puterea sovietică se oprea la zidul cimitirului”.
Astăzi Paştele Blajinilor, o reminiscenţă a tradiţiilor ancestrale, este o modalitate de a cimenta legăturile familiare şi solidarităţile comunitare, devenind mai mult o sărbătoare pentru cei vii, decât pentru cei morţi.
Virgil Pîslariuc
Moartea definitivă este atunci când nimeni nu te pomenește. De aceea, comunitatea, rudele, încearcă să restabilească această legătură cu defunctul.
Întrebări și răspunsuri
Este pomana doar o invenție modernă?
În mentalitatea omului din societățile arhaice, tradiționale sau pre-moderne moartea este doar o trecere în altă dimensiune, într-o lume „de dincolo”, transcendentală, iar sufletul defunctului își continuă existența. Mai mult ca atât, starea sufletului în tărâmul morții depinde, într-un fel sau altul, de diverse acțiuni, mai bine zis de ritualurile magico-religioase pe care le efectuează cei vii. Termenul „pomană”, vine din slavonescul pomĕnŭ – „memorie” și este în directă legătură cu actul comemorării decedatului sau al strămoșilor de către membrii familiei sau comunității. În română are și derivatele respective „a pomeni”, „pomelnic” (listă cu decedați, care sunt pomeniți de preot în timpul slujbei). De altfel, majoritatea tradițiilor românești au un substrat păgân, chiar dacă au fost asimilate și adaptate la creștinism. Printre acestea sunt și cele legate de riturile funerare. Ofrandele, adică jertfele aduse divinității în antichitate, sunt utilizate și la celebrarea cultului morților. Se știe că în păgânism, ofrande se aduceau morților pentru a-i îndupleca, îmbuna și, poate cel mai important, a-i împiedica să vină printre cei vii (Ph. Ariès). Chiar dacă biserica creștină a interzis inițial ofrandele, sacrificiile animaliere, înlocuindu-le cu jertfa simbolică (euharistia), totuși ospățul funerar n-a putut fi eradicat, acesta păstrându-se la mai multe popoare, inclusiv la români. Iată de ce elementul central al tuturor ofrandelor funerare este alimentația ritualică.
Putem oferi telefoane și calculatoare în calitate de pomană?
Credința că defunctul, mai bine zis, sufletul său, are aceleași necesități ca și pe lumea aceasta stă la baza darurilor de pomenire. Pomana era văzută ca un dar menit să facă schimb simbolic dintre cei vii și cei morți, iar în Moldova ofrandele aduse la biserică pentru pomenirea morților se numesc și astăzi „jertfe”. Pe lângă piesele simbolice de bază: colacul, coliva, lumânarea, vinul, ca pomeni pot fi oferite și diferite obiecte pasibile de „transcendentalizare”, necesare defunctului pe lumea cealaltă – căni, străchini, șervete, chibrituri, iar uneori și piese vestimentare. Recent au fost consemnate cazuri când în cavouri au început să fie lăsate și tehnologii mai sofisticate – telefoane mobile, calculatoare – considerate a fi indispensabile unui defunct (post)modern!
Care este semnificația pomenilor?
De altfel, în societăţile arhaice, generozitatea (darurile) constituia un element esenţial de redistribuire echitabilă a bunurilor în cadrul comunităţii (chiar dacă în zilele noastre fastul şi opulenţa de Paştele Blajinilor par mai degrabă a fi modalităţi de a evidenţia inegalitatea socio-economică). De aceea, pomenile se oferă în primul rând celor nevoiaşi: celor săraci, bătrânilor, copiilor sau infirmilor. Vom menţiona câteva superstiţii populare româneşti, legate de pomeni. Astfel, conform tradiţiei, lucrurile care au fost date de pomană nu pot fi vândute, deoarece e sacrilegiu, urmat de pedeapsa divină (Artur Gorovei). Lumânarea se dă de pomană ca să ai lumină pe cealaltă lume. Orice se dă omului de pomană nu se pierde, ci le capătă înapoi pe lumea cealaltă (S. Fl. Marian). Dacă nu dai pomană pe lumea aceasta, nu ai ce mânca pe lumea cealaltă (Artur Gorovei) etc.